5 motive pentru care am ales Huawei

Inainte de a detalia ce anume m-a facut sa aleg Huawei, vreau sa stabilim un lucru: nu sunt ambasador Huawei, si nici nu garantez ca Huawei va ramane liderul pietei in ceea ce priveste fotografia cu telefonul peste 1 luna sau peste 1 an. In momentul in care am scris acest articol, tocmai ma apropiam de 1 an de utilizare a telefonului si nu regret deloc alegerea facuta. Am avut suficient timp ca sa analizez si inainte si dupa utilizare, sa-mi formez o opinie completa si cat se poate de obiectiva.

In ceea ce priveste natura motivelor enumerate, ele sunt strict legate de fotografia cu telefonul. Nu m-am legat de alte amanunte in ceea ce priveste performanta telefonului ca smartphone. Daca ar fi sa o fac, s-ar adauga cel putin un motiv in plus pentru care Huawei castiga in fata altor producatori.

1. Pretul

Brandul se plateste. Uneori nejustificat. Cine vrea iPhone sau Samsung, trebui sa se astepte nu doar la calitate buna, ci si la un pret mare. Dar uite ca Huawei, Google Pixel, si chiar Xiaomi, in functie de vechimea modelului, sunt fie la egalitate cu “gigantii”, fie ii depasesc in ceea ce priveste performanta foto. Punand in balanta raportul calitate-pret, banii dati in plus pe un iPhone nu se justifica.

Cu fiecare nou model scos pe piata, Huawei a dovedit ca poate sa existe un telefon cu camere foto de top la un pret rezonabil. Iar aducerea pe piata a unui model nou, mai bun, face ca modelul vechi sa se ieftineasca. Calitatea insa, nu scade. Asadar, un Huawei P20, ultra performant in ceea ce priveste fotografia cu telefonul, poate fi gasit la un pret accesibil dupa lansarea lui P30 (care este, pe buna dreptate, liderul clasamentului in 2019).

STOP pozelor urate!

OPRESTE-TE sa faci fotografii NASPA! 
Ia gratuit acest ghid, ca si tu sa-ti bucuri ochii!

Ca o paranteza…

Mai sus am comparat  pretul numai intre telefoane (mere cu mere), dar, daca pretul telefonului ajunge cat al unui aparat foto (mere cu pere), atunci se schimba problema. Un fotograf pasionat ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a se avanta asupra telefonului de top, chiar daca si-l permite. Din punct de vedere al pretului, la lansare, Huawei P30 echivaleaza cu un kit foto entry-level sau, pentru pretentiosi, doar un body mai avansat. Insa, trebuie avuta in vedere si durabilitatea scazuta a telefoanelor in comparatie cu cea a aparatelor foto dedicate. Pe termen lung, a da undeva la 6000 de lei pentru un kit foto complet (te tine cel putin 12 ani) este mult mai bine decat 3200 de lei pe un telefon (nu cred ca depaseste 4 ani).

2. Lentilele Leica

Tonuri de gri si contrast placut

Desi este un lucru mai putin stiut, nu doar senzorul, diafragma si megapixelii conteaza atunci cand evaluam performanta foto a telefoanelor. Conteaza foarte mult si sticla care este pusa in fata. Prin ea trece lumina inainte de a ajunge la senzor. Daca sticla are o calitate foarte buna, atunci calitatea imaginii finale este si ea foarte buna.

Lentilele Leica sunt renumite pentru calitatea lor optica. O lentila nu este doar o simpla bucata de sticla. Aceasta bucata de sticla este construita dupa un model specfic fiecarui producator, si apoi tratata cu substante care formeaza un invelis ce filtreaza lumina (“coating”). Lentilele Leica tind sa cuprinda mai multe nuante subtile din scena, redand cumva mai tridimensional imaginea. De aceea, imaginile facute cu Huawei par sa aiba un colorit mai bogat, un contrast mai puternic, iar detaliile mai “sharp” (claritate superioara). La acelasi nivel ar fi si lentilele produse de Zeiss.

Cel mai bine cred ca inteleg acest aspect cei care poarta ochelari. Cand mergi la optica medicala si comanzi o pereche de ochelari dupa reteta, primesti o oferta cu fel si fel de posibilitati de tratare a lentilelor pentru protectie UV, protectie de calculator, etc. Aceste protectii reprezinta acel invelis specific. La fel ca si in cazul lentilelor pentru camere foto, Zeiss este in top-ul lentilelor pentru ochelari – un purtator stie ce spun.

3. Modul de fotografiere nocturna

Fotografie nocturna fara zgomot de imagine si fara supraexpunere in zonele cu surse de lumina.

Modul de fotografiere noctura oferit de Huawei are in spate un sistem inteligent de suprapunere a mai multor cadre. Ceea ce m-a impresionat la acest sistem este faptul ca inteligenta asta artificiala poate sa evite supraexpunerea zonelor luminoase atunci cand se face suprapunerea.

Sa presupunem ca vrei sa fotografiezi o scena stradala de noapte (situatie des intalnita). Fotografia facuta cu Huawei va revela toate detaliile din zonele intunecate, dar va pastra lumina lampioanelor stradale la un nivel acceptabil. Nu am vazut alte telefoane sa reuseasca asta la fel de bine.

Chiar si cu aparatele foto, in mod normal, la expunerea lunga, zonele in care ai surse de lumina vor fi prea luminoase, iar daca scazi timpul de expunere pentru a evita asta, ramai fara detalii in zonele intunecoase. Fotografia finala ideala va fi o compunere a mai multor expuneri; dar, ceea ce un fotograf face manual, Huawei face automat (suprapunerea acestor expuneri).

4. Sistemul de procesarea automata

Culori vibrante, claritate, senzatie de profunzime – Huawei P10

Pe timp de zi, atunci cand faci fotografii cu telefonul, poti observa ca imaginile obtinute cu Huawei sunt vibrante, si mai ca nu prea ai ce edita la ele. Asta se intampla nu doar datorita lentilelor Leica, ci si pentru ca sistemul de procesare a informatiei ajunse la senzor este bine gandit si implementat. Se ajusteaza automat contrastul, saturatia, se lumineaza umbrele, se reduce zgomotul de imagine, etc.

Ca sa intelegi mai bine ce se intampla, fa aceeasi fotografie si in format RAW (disponibil in modul PRO al camerei). Imaginea RAW este fisierul neprelucrat, fisierul brut. Constat ca procesarea automata a JPEG-ului (fisierul final standard) este mai mult decat satisfacatoare. M-am uitat si la JPEG-uri needitate obtinute cu alte telefoane si parca tot cele facute cu Huawei imi plac mai mult.

Nu am rabdarea si timpul necesar sa procesez fisierele RAW ale telefonului, asa ca un JPEG bun ca punct de pornire la editare este important pentru mine.

5. Interfata aerisita

Cea mai buna aplicatie de camera foto pentru telefoanele ce folosesc sistemul Android este OpenCamera. O am, o folosesc, dar, multiplele optiuni incarca foarte mult ecranul. De cele mai multe ori prefer interfata mai aerisita a Huawei-ului. Ma pot concentra mai usor pe compozitie, fara a ma chinui sa disting ce se vede dincolo de iconite. Sunt rare situatiile in care trebuie sa schimbi foarte multe setari si vrei sa ai toate “butoanele” la indemana.

Mai jos sunt cateva alte exemple de fotografii facute cu Huawei P10 in conditii foarte diferite de lumina si subiect.


CONCLUZIE:

Pe baza a ceea ce am enumerat mai sus, am cumparat un Huawei P10, in primavara anului 2018. Chiar daca nu are multiplele avantaje in plus de la modelele mai noi, calitatea optica este suficienta pentru ce am eu nevoie inca cativa ani de acum incolo.

De exemplu, cand sunt pe strada si nu am camera foto cu mine, cu telefonul imediat pot scoate o imagine buna. Daca as fi mers pe principiul “las’ ca am aparat foto, ce-mi mai trebuie si telefon cu camera foto?” probabil as fi ratat o multime de ocazii.

Pentru cei care se orienteaza catre Huawei P30, un motiv in plus pentru care merita sa-l alegi, este faptul ca are in plus o lentila care mareste de pana la 10x (2x zoom optic si 10x zoom hibrid). Huawei este momentan singura companie care ofera asa ceva incorporat (altfel ai putea lua lentile-acccesorii).

Asadar, din 5+1 motive, am ales sa am in buzunar un Huawei. Tu ce alegi?

Avatar

About Laura Mateescu

Pasiunea pentru arta, si implicit fotografie, a inceput din copilarie. De la rangul de pasiune, dorinta arzatoare, s-a ajuns la hobby, si de la hobby la profesie. Din 2008 si pana acum, pregatesc constant informatii digerabile, care sa vina in ajutorul celor care, la fel ca mine, isi doresc sa invete tainele din spatele imaginilor patrunzatoare.  ►  Vezi Portofoliu Fotografii TLM

5 thoughts on “5 motive pentru care am ales Huawei

  1. Frumos articol! Intamplator, sau poate nu, chiar azi am citit despre un telefon cu camera foto la o rezoluție de 48MP!!! iar prețul este de nivel entry level pentru dslr… f11pro este produs de-o firma foarte puțin cunoscută în europa, iar destul de populara in asia pe piata powerbank-urilor, dar și a smartphone mai nou…

  2. Eu am un Huawei Mate 20 Pro și sunt foarte mulțumit de el,și pentru fotografiile făcute care sunt foarte reușite dar și ca telefon inteligent ,încărcare rapidă a bateriei și durata lungă de folosire,desing minunat și nu în ultimul rând se mișcă foarte rapid.

  3. Am avut P10, acum am un P20 pro și un P30 pro, am să dau P20 pro și voi rămâne cu P30 pro, toate fac fotografii excelente însă sunt încântat de P30 pro în întregul lui. Cât privește P30 pro am făcut fotografii, din mână , deosebite, cu luna, la 50 x, face fotografii deosebite și macro, are lentile wide și ultra wide și un mod de noapte excelent, am luat telefonul în aprilie 2020 cu circa 500 de euro, mi se pare un preț foarte bun, la acest preț, acum, în 2020, nu există un telefon mai bun pentru fotografie..

  4. Am p10 plus și p30 pro. Pot spune despre ambele ca sunt extraordinare pe partea de camera. P30 pro însă rămâne telefonul meu de suflet. Are tot ce trebuie pentru o fotografie reușită. Ai scos o fotografie cu el printre multe altele, demna de un DSLR, fără editate

Leave a Comment