6 Sfaturi Despre Cum Să Fotografiem Steagurile Și Drapelul Național

Înainte să fotografiem un steag, trebuie să ne gândim la atributele lui: simbolistică, rol, mesaj, colorit.

În acest articol vom lua ca exemplu drapelul național – tricolorul!

Care sunt atributele acestuia? Ce simbolizează?

Caracteristicile pe care să le ai în minte când fotografiezi drapelul național sunt:

  • simbol al națiunii, al țării, al României
  • simbol al independenței
  • simbol al unității
  • utilizat de armată, de instituiții, de către galeriile de fotbal la meciurile internționale
  • culorile simbolizează:
    • albastrul cerului (interpretare 1848 libertate),
    • galbenul ogoarelor (interpretare 1848 dreptate),
    • roșul sângelui străbunilor (interpretare 1848 frăție).

      „Ofițeri, subofițeri, caporali, și soldați, această zi va fi una din cele mai însemnate în datinile noastre. steagurile cele vechi aduceau aminte su­venire triste, de vreme ce ele înfățișau Ță­rile despărțite. Astăzi, voi primiți din mâinile Noastre steagul ce întrunește coloarele Țărilor-Surori, așa precum voința unanimă a Românilor a unit pe capul Nostru coroanele ambelor Țări. Steagurile voastre totuși au fost marture de întâmplări care doresc a fi păstrate; ele vor împodobi dar arsenalul Român. Primind steagurile cele nuoi, aduceți-vă pururea aminte că vă încredințez onoarea Țării. Steagul e România! acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbilșugat cu sudoarele muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor nașce copii voștri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinței, ordinei și al disciplinei ce reprezintă oastea! Steagul e tot de-odată, trecutul, pre­zentul și viitorul Țării; întreaga istorie a României! Într-un cuvânt; steagul reprezintă toate datoriile și toate virtuțile militare care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vul­turii Români, Onoare și Patrie!

      STOP pozelor urate!

      OPRESTE-TE sa faci fotografii NASPA! 
      Ia gratuit acest ghid, ca si tu sa-ti bucuri ochii!

      Ofițeri, subofițeri, caporali, și soldați, jurați să păstrați cu onoare și fără pată stegurile voastre, și asfel veți corespunde încrederii și așteptării ce am pus cu Țara întreagă în oaste! Jurați a le apăra în orice întâmplare ca un sânt depozit ce încredințez bravurei și patriotismului vostru!

      Să trăiască România! Alexandu Ioan Cuza

  • culorile sunt dispuse vertical
  • este colorat în trei culori albastru cobalt, galben crom și roșu vermion conform :
    Spațiu de culoare Albastru Galben Roșu
    Pantone 280c 116c 186c
    CMYK 100-70-0-10 0-10-95-0 0-90-80-5
    RGB 0-43-127 252-209-22 206-17-38
    Hexazecimal #002B7F #FCD116 #CE1126

„Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).” sursa wikipedia

În orice caz, un fotograf înțelepet, se documentează înainte despre subiect pe cât poate de multPentru că fotografiem ceea ce cosumăm intelectual. Cu cât ai mai multe informații despre subiect, istorie, simbolistică, coloristică, atribute cu atât îl vei fotografia mai bine.

Compoziție Și Exemple De Fotografiere A Steagului/ Drapelului Național

Sfatul 1. Surprinde drapelul în bătaia vânntului

 

Desi pare un sfat de la sine înțeles, am  observat că mulți se grăbesc să fac o poză, fără să aștepte fluturarea drapelului de către vânt. De aceea recomandat este să aștepți să bată vântul și să fluture steagul, pentru o imagine de impact.

Mai jos ai un contra exemplu la sfatul de mai sus.

Da! Steagurile nu sunt fluturate de către vânt, dar avem mesajul cu „accesul interzis”. Astfel povestea fotografiei este cu totul alta, față de fotografia de mai sus.

Sfatul 2. Surprinde Viața Sau Omul În Activitatea Lui Pe Lângă Drapel

Omul este cel care înobilează o fotografie, fiind centru gravitațional al privirii. Fă un exercițiu simplu! Uită-te la o fotografie de peisaj fără un om în ea, și uită-te la o fotografie cu un om. Vei vedea că instant privirile se vor îndrepta spre omul din fotografie și pe urmă spre peisaj.

În exemplu de mai jos avem un balans destul de echilibrat compozițional între: steaguri, apus și oameni!

Exemplu fără oameni mai jos:

Observă câtă putere capătă povestea fotografiei pe măsură ce adăugăm oameni în ea:

 

Sfatul 3. Fotografiază Drapelul În Soare Sau Lumină Direcționată Pe El

Caută să obții drapelul în soare, sau raze de lumină spre el. Iată mai jos câteva exemplificări.

Sfatul 4. Foloseste Un Fundal Puternic

Fundalul pe care-l oferă clădirea din poza de mai jos este un fundal puternic pentru drapel. Avem o clădire puternică, de „beton și oțel” cu linii verticale puternice care întăresc drapelul fluturat de vânt. De asemenea avem și un V, un triunghi, format de colțul clădirii care arată spre cer, dar și un V format de intersecția linii verticale a clădirii cu drapelul. Mai avem și un contrast puternic de culori și lumini.

Sfatul 5. Evită Alb Negrul Dacă Nu Ai Vreo Intenție Anume De Mesaj

În general, creativitatea când vine vorba de tricolor, presupune o exprimare în culori. Poți bineînțeles face excepția de la regulă, și să fotografiezi un subiect în trei culori în alb negru, dacă ai vreun mesaj clar pe care vrei să-l transmiți! Să spunem vreun doliu, vreun moment de tristețe de care este legat drapelul.

Sau, dacă ai un aparat clasic pe film alb negru, atunci te descurci cu ce ai:

Sfatul 6. Caută Să Menții Pe Cât Posibil Culorile Drapelului

Culorile steagurilor vor fi foarte puternic influențate de către momentul în care fotografiez, de către culorile aparatului și metoda ta de editare. Nu zic să ai fix culorile specificate mai sus, dar încearcă pe cât posibil să te poziționezi în nuanțele de roșu, galben și albastru.

Dacă nu se poate, asigură-te că măcar ai o fotografie de impact!

Ți-a plăcut articolul și vrei să înveți mai multe despre compoziția foto?

Atunci te rog să arunci un ochi pe Manualul de Compoziție Foto:

Un comentariu la „6 Sfaturi Despre Cum Să Fotografiem Steagurile Și Drapelul Național

  1. Multumesc pentru sfaturi, Laura!
    Imi plac articolele tale si imi sunt de ajutor.
    Sunt un fotograf incepator si sfaturile tale imi sunt de folos.

    Mihaela

Lasă un comentariu